SMSENDER.RO


  Login
Login:
Parola:
[Inscriere] [Reamintire parola]


  Instant chat
: Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat"
oaida claudiu: Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat"
calinescu daniel: are careva coduri pentru scheme reduse pentru pronosport format electronic ?
manea valentin: spuneti niste pronosticuri
aurel: salut

  Sondaj
Considerati ca Adi Mutu va reusi sa revina la acelasi nivel dupa "ispasirea" perioadei de suspendare?
Da
Nu
>> Vezi rezultate sondaj <<
 Stiri > 2004-11-17 > B2 / PANDURII: Gigi e supărat că Diniță nu joacă


Cu puțin timp înaintea finalului sezonului precedent, patronul Stelei, Gigi Becali, nominaliza un sextet al valorii din lotul roș-albaștrilor. Hamutovski, Rădoi, Munteanu, Dumitru, Dică și Diniță erau declarați netransferabili. În acest campionat, portarul din Belarus n-a mai avut prestațiile care îl propulsaseră pe primul loc în topul preferințelor suporterilor, Dumitru și Rădoi au fost accidentați lungi perioade, Dică a înregistrat și el un recul. La fel s-a întîmplat și cu Diniță, care, de la venirea lui Walter Zenga, a pierdut tot mai mult teren în fața lui Neaga, Oprița și Cristea. Surse din anturajul Stelei susțin că tehnicianul italian nici nu-l prea agreează pe Diniță, considerînd că are același profil cu Cristea și Neaga, care, spre deosebire de fostul golgeter din Regie, se numără în acest sezon printre principalii marcatori.

Președintele Gigi Becali nu l-a exclus însă pe Diniță (29 de ani) de pe lista favoriților săi: "Nu m-am băgat la echipă pentru că Zenga a avut rezultate și am fost ocupat și cu politica. Însă mă voi implica în privința lui Diniță. Mă doare sufletul atunci cînd văd că nu prinde nici lotul de 18 și stă în tribună. Nu-mi convine! El e un băiat cuminte, serios și un fotbalist foarte bun". Diniță este și el afectat de statutul de rezervă, dar recunoaște că "nu joc pentru că nu sînt în formă. Însă mă pregătesc și atunci cînd va fi nevoie de mine, am să fac tot ce pot să marchez și să ajut echipa".

"Venisem la Steaua să dau goluri. Am rămas însă dator, și nu doar din acest sezon. Și mie mi-e greu, dar voi încerca, atunci cînd voi fi pe teren, să sparg ghinionul"
Laurențiu Diniță

Laurențiu Nicolae Diniță
Născut pe 29 martie 1975, la București
Debut în Divizia A: 31 iulie 1996, Jiul - Sportul 4-1
A jucat la: Sportul Studențesc (1996-iunie 2003), Steaua (iulie 2003-prezent)
Meciuri / goluri în prima divizie: 139 / 27
Meciuri / goluri la Steaua: 26 / 5

Sezonul 2003-2004 21 / 5
Sezonul 2004-2005 5 / 0

În acest sezon a fost titular de două ori
Minute jucate în acest sezon: 248

Al 4-lea caz
Cazul Pădureț a fost primul semnal al implicării directe a lui Gigi Becali asupra lotului. Pițurcă nu a acceptat această idee și a plecat din Ghencea exact înaintea startului campionatului. Patronul l-a dat apoi afară și pe Răchită, iar despre Falemi a spus că "am greșit cînd l-am readus în vară! Din iarnă e liber să plece". Diniță intră și el în hora influenței lui Becali, dar în cazul său Gigi Becali are o reacție inversă față de cum ceilalți 3: vrea ca atacantul să joace!


Ghionea la sala de forță
La antrenamentul de ieri, Sorin Ghionea a lipsit de pe teren, el fiind încă menajat din cauza laringitei acute pe care a contactat-o de cîteva zile. Fundașul central își continuă însă pregătirea la sala de forță de la Complexul IDM, acolo unde clubul le-a făcut abonamente tuturor componenților lotului.

Doctorul Ștefan Irimia a văzut RMN-ul lui Mirel Rădoi
Astăzi, doctorul Ștefan Irimia îl va opera la genunchiul stîng pe Florentin Dumitru, la clinica din Bielefeld. Alături de jucător se află și medicul Ionuț Codorean, care i-a prezentat colegului său și analizele RMN ale lui Mirel Rădoi. În privința căpitanului Stelei, acesta va mai face un control la sfîrșitul lunii, urmînd ca în funcție de rezultate să se ia o decizie în privința strategiei de recuperare.

Rezervări de bilete prin fax
Conducerea Stelei a anunțat prețul biletelor pentru întîlnirea din Cupa UEFA cu Beșiktaș, din 25 noiembrie. Pentru grupuri de cel puțin 20 de persoane, se pot face rezervări la numărul de fax 403.42.59, tichetele urmînd să fie ridicate pe 23 noiembrie.

Prețuri:
3.000.000 de lei la fotolii
1.500.000 de lei la tribuna 0
800.000 de lei la tribuna I
400.000 de lei la tribuna a II-a
200.000 de lei la peluze.


ADVERSARI CUPA UEFA / Athletic Bilbao - Villarreal 2-1
Încă o victorie acasă

Athletic Bilbao nu se dezminte. Pe "San Mames" nu iartă pe nimeni. Ultima "victimă", Villarreal, pe care a învins-o sîmbătă cu 2-1. În formula Aranzubia - Iraola (90+2 Solabarrieta), Gurpegi, Karanka, Del Horno - Orbaiz, Tiko, Etxeberria (65 Cesar), Yeste (90 Jonan) - Ezquerro, Urzaiz, adversara Stelei în Cupa UEFA (1 decembrie) s-a urnit destul de greu. Jocul său n-a avut ritm și profunzime în prima parte, întreruptă în minutul 32, pentru un sfert de oră, din cauza unei pene de curent. O dată cu revenirea luminii, bascii au oferit și spectacol. "Vîrful" Urzaiz a deschis scorul (47), gol contestat de oaspeți pe motiv că în prealabil mingea părăsise terenul, apoi l-a dublat (52), iar conturile păreau încheiate. Jucătorii lui Athletic nu s-au mai concentrat, Jose Mari speculînd una dintre greșelile acestora în apărare (60), dar au fost salvați de faptul că oaspeții au rămas în inferioritate din minutul 70. / Aurelian Botezatu

15 noiembrie 2004


Sursa: Gazeta Sporturilor
  Top castiguri: general
Dancau Mihai Radu 1219
YOIULI 1019
iftinoiu adrian 348
victor 137
Moraru 124

  Nelamuriri? Sugestii?
Email:

  Ultima luna: general

 RECLAME
  • Carti noi
  • Carti vechi
  • by Mugurel Serban
    Pariuri sportive, fotbal, stiri, sport, castiguri