Stadion: “Ion Oblemenco”, spectatori: 5.000
A marcat: Bundea (’74)
UNIVERSITATEA
Manager general: Pavel Badea
Guso Daouda Moţi Murgan L. Dobre Bundea Pleşan Luţu (Frunză ’67) Buhuş Borbely (M. Ilie ’63) Njock
FC ARGEŞ
Antrenor: Ion Moldovan
Coman M. Radu Şomcherechi Chiţa M. Stan (C. Dobre ’80) Prepeliţă E. Dică M. Sava (Năstăsie ’84) I. Baicu Bilaşco Vrăjitoarea (Tănasă ’67)
ARBITRI: Cristian Balaj (Baia Mare) – Zoltan Szekely (Baia Mare), Miklos Nagy (Cluj). Rezervă: Ciprian Damşa (Oradea)
OBSERVATORI: Mircea Dridea (Ploieşti), Nicolae Grigorescu (Timişoara)
CARTONAŞ GALBEN: L. Dobre ’53, Pleşan ’88, M. Stan ’14, Dică ’49, Vrăjitoarea ’56, Sava ’58, Chiţa ’90
Doar cinci mii de spectatori s-au încumetat să vină şi să îşi susţină favoriţii ieri, în partida de Cupă cu FC Argeş, însă aceştia nu au putut vedea prea mult fotbal, jocul fiind în ton cu vremea, una mohorâtă. Pe “Ion Oblemenco” s-au întâlnit două formaţii care au arătat carenţe atât în faza de creaţie, cât şi în apărare, rezultând astfel un joc confuz şi fără orizont. Oaspeţii încep mai bine şi trec pe lângă deschiderea scorului mai întâi prin Vrăjitoarea, al cărui şut este respins în corner de Guso, şi apoi prin Dică, jucătorul piteştean expediind o torpilă foarte aproape de bara din dreapta a porţii oltenilor. “Alb-albaştrii” ies şi ei la joc, iar Borbely îl găseşte excelent pe Njock, care trimite din careu în braţele lui Coman. Nota de luciditate din atacul “Ştiinţei” a fost dată de Ionuţ Luţu, care a reuşit, în urma unor numere personale, să pună în pericol poarta piteştenilor, cea mai mare ocazie a primei reprize venind după şutul excelent, la vinclu, al “Piticului atomic”, execuţie care l-a întrebuinţat din plin pe goal-keeper-ul oaspeţilor. Acelaşi Luţu mai trimite o torpilă, portarul piteştean respinge în faţă şi Njock şutează peste poartă. Balaj, un arbitru care nu a favorizat niciodată Universitatea, a ţinut să iasă în evidenţă, neacordându-le gazdelor două lovituri de la 11 metri, în urma unor faulturi clare, la Borbely şi Luţu. Prima parte se încheie cu răbufnirea argeşenilor, prin şutul peste transversală al lui Bilaşco. Al doilea mitan aduce o schimbare în bine în jocul gazdelor. “Alb-albaştrii” preiau iniţiativa şi Coman scoate de sub bară lovitura de cap a lui Njock. Moldovan şi-a luat măsuri speciale pentru anihilarea camerunezului, punându-l pe Marius Radu să-l marcheze om la om pe african. Acesta îl scapă de sub supraveghere o singură dată pe “Uriaş”, care nu iartă şi îi pasează excelent în careu lui Bundea, Zeno trimiţând balonul în plasa porţii piteştenilor, aşa cum o făcuse şi în prima etapă a campionatului. Până la final, Njock mai şutează o dată periculos, în plasa laterală, dar tabela rămâne neschimbată. Lăsând la o parte jocul slab, pe alocuri, al “alb-albaştrilor”, ne bucură faptul că Universitatea nu a luat gol pe “Ion Oblemenco”, un gol primit cântărind dublu în economia calificării. Evoluţia “Ştiinţei” a lăsat de dorit, dar e bine că a câştigat chiar şi în faţa unor tribune goale. Ne dorim cu toţii ca la următoarea partidă, când “câinii” vor veni în Bănie, tribunele stadionului să fie arhipline şi fanii să-i poarte pe “juveţi” spre victorie.
Coman vrea la Universitatea
Cel mai în formă portar din campionatul intern, Dănuţ Coman, care a intrat în vederile selecţionerului Anghel Iordănescu pentru partida cu Armenia, şi-ar dori să evolueze la “Ştiinţa”. “Universitatea are acum un portar de valoare, dar, dacă oficialii craioveni o să-mi propună să joc la «Ştiinţa», o să le răspund afirmativ”, a declarat Coman la finalul întâlnirii. (C. N.)
TURUL SFERTURILOR CUPEI ROMÂNIEI, REZULTATE:
Sportul – FC Naţional 2 – 0
Stancu ’51, Bucur ’75
Oţelul – Farul 1– 2
V. Iacob ’74 / Guriţă ’10, ’76
Dinamo – Dacia Unirea Brăila 1 – 0
Ad. Iordache ’11