SMSENDER.RO

Nu ştiu cine şi de ce a inventat timpul, dar rău a făcut. Cine în viaţa lui, măcar o dată, nu a dorit să împietrească pentru eternitate o clipă de fericire? Mai devreme sau mai târziu, toţi ne vom urca la ceruri, dar puţini vor face parte dintre îngeri. Pentru cei care gândesc “alb-albastru”, clepsidra nu are nici o valoare, pentru că au sculptate pentru vecie în suflete numele “Craiovei Maxima” şi ale eroilor care, pentru olteni, sunt la fel precum cei din “Legendele Olimpului”. Nu vom înţelege niciodată de ce unii se duc mai repede, de ce sunt chemaţi mai devreme de Divinitate, fără să fi făcut vreun rău pe pământ. Sunt legi deasupra firii noastre. Sunt oameni care ard mai repede decât alţii, datorită sufletelor lor mari, şi poate de aceea se sting mai din timp. Aşa a fost şi în cazul lui Zoli Crişan, un om care, părăsind scena vieţii în urmă cu un an, când mai avea multe de spus, s-a transformat într-o legendă. Fire boemă, om erudit, înzestrat nativ cu o grămadă de talent, “săgeata” Ştiinţei a trecut prin viaţă cu viteza de pe gazon, strălucind pe cerul fotbalului românesc şi european.

Un om fără duşmani

A ştiut să trăiască din plin, a fost plăcut de toată lumea, oriunde şi în orice situaţie s-ar fi aflat. Nu a ştiut ce înseamnă îngâmfarea, deşi marile sale realizări l-ar fi putut împinge în această capcană în care, deseori, cad oameni ce nu au făcut nici pe sfert din cât a realizat Crişan. A cunoscut gloria, dar nu a uitat că, în primul rând, este om, transmiţându-le tuturor celor din jurul său o teribilă dragoste de viaţă. Omul care în 1975, înscriind un gol pentru naţionala României împotriva Spaniei, făcea să amuţească 100.000 de spectatori prezenţi pe “Santiago Bernabeu”, care marca al doilea gol la Kaiserslautern şi trimitea, în finalul meciului cu Benfica Lisabona, balonul într-o bară blestemată a cunoscut în viaţă, pe lângă suişuri, şi coborâşuri. Aşa cum se întâmplă, la greu puţini l-au mai recunoscut, mulţi l-au renegat, dar Zoli a continuat să zâmbească şi să fie încrezător. Nici măcar boala grea cu care a fost diagnosticat în 1997 nu a avut puterea să-l schimbe, rămânând acelaşi om care iubeşte viaţa. Pe patul de spital a glumit cu toţi cei cu care a venit în contact, a vorbit în cinci limbi străine, cu prieteni care îl sunau din toată lumea. A avut puterea să recunoască singur că a şi greşit, nu a învinuit pe nimeni şi a sperat până în ultima clipă că, fermecată de şarmul său irezistibil, “Doamna cu coasa” îi va mai acorda o şansă. Miracolul nu s-a produs şi învingătorul din atâtea arene a spus, într-o zi ploioasă de octombrie a anului trecut, adio vieţii. Şi trecut la cele veşnice a reuşit, pentru câteva zile, o minune, aceea de a-i uni la căpătâiul lui pe vechii săi tovarăşi de arme, componenţii “Craiovei Maxima”. Care, ca nişte bravi camarazi, l-au condus pe ultimul drum pe primul răpus dintre ei. Anul trecut, o lume întreagă a plâns, a plâns şi cerul mai multe zile, pentru că, aşa cum se spune, celui dispărut îi plăcea prea mult viaţa. A trecut un an de când Zoli a murit, dar el va trăi veşnic în memoria celor mulţi care l-au iubit şi, cu siguranţă, în Rai le va fi greu îngerilor să ţină pasul cu zvârluga “Craiovei Maxima”.

Palmares

Zoltan Crişan s-a născut pe 3 mai 1955, la Oradea. Între 1969 şi 1974, acesta este jucător la Minerul Baia Mare, pentru ca pe 11 august 1974 să debuteze în Divizia A sub culorile Universităţii Craiova. La doar patru luni de la transferul său la Universitatea, Crişan debutează în echipa naţională a României. Pentru Zoli a urmat un deceniu plin de realizări, cu două campionate câştigate, în 1980 şi 1981, şi cucerirea de patru ori a Cupei României, în 1977, 1978, 1980 şi 1983. Crişan se transferă în 1984 la FC Bihor, după 237 de jocuri şi 40 de goluri marcate pentru gruparea “alb-albastră”. Alte formaţii la care a evoluat: FC Olt (1985-1986) şi Chimia Râmnicu Vâlcea (1986-1987). În toată cariera sa, Crişan a adunat 304 prezenţe în Divizia A şi a marcat 50 de goluri. Zvârluga “alb-albastră” de pe partea dreaptă a terenului a fost selecţionată de 46 de ori în echipa naţională a României, pentru care a înscris patru goluri. Crişan a jucat 30 de meciuri în cupele europene şi a marcat cinci goluri, cea mai bună performanţă a sa fiind calificarea în semifinalele Cupei UEFA, cu Universitatea Craiova, în sezonul 1982-1983. A antrenat, în anul 1998, formaţia de tineret a Universităţii, până când boala nu i-a mai permis să stea aproape de gazon. Zoltan Crişan a încetat din viaţă la 14 octombrie 2003.