SMSENDER.RO


  Login
Login:
Parola:
[Inscriere] [Reamintire parola]


  Instant chat
: Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat"
oaida claudiu: Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat"
calinescu daniel: are careva coduri pentru scheme reduse pentru pronosport format electronic ?
manea valentin: spuneti niste pronosticuri
aurel: salut

  Sondaj
Considerati ca Adi Mutu va reusi sa revina la acelasi nivel dupa "ispasirea" perioadei de suspendare?
Da
Nu
>> Vezi rezultate sondaj <<
 Stiri > 2004-11-25 > Craiova, trimisă în exil
Craiova, trimisă în exil
Clubului din Bănie i-a fost ridicat dreptul de organizare pentru o etapă. Olteanul Cosmin Moți și dinamovistul Adrian Mihalcea au fost suspendați pentru două runde. Incidentele de la meciul Universitatea Craiova - Dinamo s-au lăsat cu pedepse serioase. Comisia de Disciplină a FRF a decis, după citirea rapoartelor arbitrului și observatorului și după vizionarea casetei video cu înregistrarea partidei, ca grupării oltene să i se ridice dreptul de organizare a meciurilor pe teren propriu pe o etapă, totodată aplicîndu-se și o penalitate de 350 de euro pentru intrarea pe teren a suporterului craiovean supranumit “Poștașul”.Nici jucătorii nu au scăpat ieftin. Coechipierul lui Niculescu, Adrian Mihalcea, a fost suspendat pentru două runde și va plăti o amendă de 400 de euro întrucît l-a lovit cu piciorul pe fanul oltean. Tot două etape va sta și jucătorul craiovean Cosmin Moți, acesta făcîndu-se vinovat că l-a lovit pe Mihalcea după altercația cu suporterul. Deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi, doar viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu, s-a recuzat din start. “Este o decizie incorectă și vom face apel. Comisia a luat-o pentru a demonstra ce exigentă este, în condițiile în care nici observatorul, nici arbitrul nu au consemnat în rapoarte ce a făcut Mihalcea”, a spus Constantin Dănilescu, director sportiv la Dinamo. Cei doi fotbaliști, Mihalcea și Moți, au regretat gesturile făcute.Regret gestul.

"A fost unul nesportiv, făcut pe fondul tensiunii. Dacă știam că fanul nu intenționa să-l lovească pe Niculescu, nu mai reacționam". (Adrian Mihalcea, jucător Dinamo)

Interdicție de cinci ani pentru “Poștaș“
Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunțat LPF, prin delegatul Cornel Volintiru, că a hotărît ca Ovidiu Todoran, poreclit “Poștașul”, să aibă interdicție pentru cinci ani de a mai fi prezent în tribunele stadionului “Ion Oblemenco”. Această decizie este o premieră în fotbalul românesc, astfel de măsuri fiind luate în Anglia. Amenzi drastice!În urma incidentelor din timpul partidei Minerul Motru - Unirea Urziceni, scor 1-1, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a dat următoarele sancțiuni: clubul-gazdă a primit 1.000 de euro, terenul propriu suspendat două etape, iar jucătorul Beniamin Popescu a primit patru etape de suspendare și 300 de euro amendă. Pentru eliminare, antrenorul Minerului, Gabriel Zahiu, a primit patru etape de suspendare și 300 de euro amendă. “Decizia este hilară. Nici nu am primit înștiințare să mă prezint la Comisie, dar nu voi face apel. Jucătorul meu este consternat. De unde să plătească amenda cînd el joacă pe 150 de euro primă?”, a declarat indignat tehnicianul.

Ionuț Popa a cerut amînare
Judecarea tehnicianului ieșean Ionuț Popa pentru declarațiile făcute la adresa fostului tehnician al echipei Poli AEK Timișoara, Gheorghe Mulțescu, a fost amînată cu o săptămînă. Popa a trimis ieri un memoriu prin care a cerut amînarea judecării acestui caz, deoarece sîmbătă ieșenii au un meci extrem de important la Bistrița, iar antrenorul nu poate fi prezent la ședința Comisiei de Disciplină a FRF. “Ambii antrenori au exagerat. Nu trebuia să se ajungă aici. Ionuț Popa nu ar fi trebuit să exagereze cu supărarea, în timp ce Mulțescu nu ar fi trebuit să reacționeze așa. Sînt doi oameni maturi și puteau rezolva altfel această problemă”, a declarat președintele grupării ieșene, Marius Stan.

Revine Fiara
Secundul naționalei condiționează întoarcerea sa pe banca Oțelului de stabilitatea lotului. Mihai Stoichiță și Basarab Panduru nu mai sînt în cărți pentru preluarea băncii tehnice a Oțelului. Președintele gălățenilor s-a reorientat spre Marius Lăcătuș, care este foarte aproape de a reveni la cîrma formației de la Dunăre. Aflat în tribune la partida dintre Oțelul și Dinamo, fostul jucător stelist nu s-a sfiit să declare că s-ar întoarce cu plăcere în Galați.“Vreau să antrenez din nou din iarnă o echipă de club”, s-a limitat ieri să declare Fiara. Surse din cadrul clubului dunărean au confirmat că au existat discuții generale despre o eventuală revenire a lui Lăcă, punîndu-se chiar problema ca idolul din Ghencea să refuze oferta dacă nu vor fi păstrați fotbaliștii sau dacă nu vor fi aduși alții. “N-am discutat nimic concret. Nu pot să spun nimic despre lotul de jucători, atît timp cît nu am vorbit ceva sigur”, a declarat Marius Lăcătuș. Antrenorul este foarte aproape de a părăsi selecționata României. “Voi avea o discuție cu Mircea Sandu, pentru că mi se pare normal ca la venirea unui nou tehnician acesta să-și aducă colaboratorii săi”, a spus Fiara.

"Nu știu cine vine. Poate Cîrțu nu pleacă, mai ales că într-un ziar local el a declarat că nu vrea să abandoneze Oțelul după munca depusă pînă acum la Galați." (Nicolai Boghici, președinte Oțelul)

“Sînt niște proști”
Aflînd că la meciul cu FC Național jucătorii săi au intenționat să joace cu banderole albe pe brațe în semn de protest pentru că nu și-au primit toate primele, președintele Nicolai Boghici a sărit ca ars: “Proștii aștia, că altfel nu știu cum să le zic, n-au aflat că prin contract nu am nici o obligație să le dau prime?”. Chiar și așa, luni, conducerea clubului le-a achitat jucătorilor două dintre primele restante, între o mie și 1.500 de dolari de căciulă.

Trei indisponibili
Sorin Cîrțu nu va mai putea conta pe serviciile a trei dintre jucătorii săi în acest final de sezon. Ciprian Danciu, Bogdan Aldea și Decebal Gheară sînt indisponibili pentru ultimele două partide, cu “U” Craiova, în campionat, și cu Farul în Cupă, din cauza accidentărilor mai vechi.
catalin.anton@prosport.ro
alexandru.rostotchi@prosport.ro
sorin.ion@prosport.ro
florin.saiu@prosport.ro


Sursa: Prosport
  Top castiguri: general
Dancau Mihai Radu 1219
YOIULI 1019
iftinoiu adrian 348
victor 137
Moraru 124

  Nelamuriri? Sugestii?
Email:

  Ultima luna: general

 RECLAME
  • Carti noi
  • Carti vechi
  • by Mugurel Serban
    Pariuri sportive, fotbal, stiri, sport, castiguri