Instant chat |
: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
oaida claudiu: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
calinescu daniel: |
are careva coduri pentru scheme reduse pentru pronosport format electronic ?
|
manea valentin: |
spuneti niste pronosticuri |
aurel: |
salut |
|
|
 |
Stiri > 2004-11-13 > CAZUL MIHALACHE: CAZUL MIHALACHE: Prima demisie din fotbal |
 |
 |
Dragoș Mihalache are 29 ani și din 2002 se luptă cu Petrolul Ploiești pentru drepturile sale. Povestea sa este tipică pentru fotbalul românesc, cu excepția sfîrșitului ei. Prima parte reprezintă realitatea dură din contactul cu comisiile ligii și ale federației, acolo unde cluburile strivesc jucătorii care încearcă să-și obțină drepturile.
"Dosarul Mihalache" a trecut prin toate forurile fotbalului românesc, care au scos fotbalistul dator Petrolului cu 18.300 $!
Comisia de Disciplină a LPF, prezidată de Ion Turculeanu, a luat în discuție cazul lui Mihalache în trei ședinte. De fiecare dată s-a dat dreptate clubului, concluzia fiind că atacantul avea de returnat clubului 18.300 de dolari! N-a avut cîștig de cauză nici la Consiliul Ligii, care a menținut decizia Comisiei. Mai mult, Consiliul dispunea "clasarea dosarului și trimiterea lui în arhivă spre conservare". Mihalache își amintește: "La Comitetul Executiv al FRF, litigiul meu cu Petrolul s-a luat în discuție abia în mai 2004, deși taxa de apel, de 15 milioane de lei, o achitasem din februarie 2004. Și aici mi s-a dat același verdict. Nici nu i-au permis avocatului AFAN, Julian Slav, care mă reprezenta, să asiste la discuții".
"Am dat clubul în judecată și la tribunal am avut o mare surpriză. Avocatul Petrolului era Ion Turculeanu, președintele Comisei Juridice LPF!", spune Dragoș Mihalache
A apelat la tribunalul civil și a cîștigat!
După ce a epuizat toate căile de atac la instanțele sportive, Dragoș Mihalache, sprijinit de AFAN, s-a adresat Tribunalului civil Ploiești. Care, în ședința din 28 septembrie 2004, a dat dreptate jucătorului, anulînd hotărîrile 133 și 135 ale Consiliului de Administrație a SC FC Petrolul SA, privind diminuările de contract. "Am fost surprins să aflu că avocatul Petrolului era tot Ion Turculeanu, președintele Comisei Juridice LPF. Dînsul nu a venit acolo, dar toate actele prezentate de club erau semnate de el", a spus jucătorul. Astfel, Mihalache, din dator cu 18.300 de dolari, urmează să primească de la Petrolul 52.400 de dolari.
Instanța a consfințit ruperea contractului
La sfatul președintelui AFAN, Alex Rădulescu, Mihalache și-a depus la club demisia, pe 16 iunie 2004. Conducerea Petrolului a răspuns suspendîndu-l pînă la finalul contractului, scadent pe 30 iunie 2005. Tribunalul civil însă a aprobat, în premieră pentru fotbalul românesc, demisia atacantului, act care consfințește întreruperea oricăror legături între CS FC Petrolul și Dragoș Mihalache.
O poveste ca a multor alți fotbaliști din România
Totul a început în sezonul 2002-2003. După numai 7 etape jucate, în octombrie 2003, atacantul Dragoș "Norman" Mihalache s-a accidentat grav, ruptură de ligamente la genunchi: "Operația m-a costat 4.000 de euro. Mi-a plătit-o clubul, dar mi-au reținut banii din contract". N-a mai jucat deloc pînă la finalul sezonului.
Refăcut, în vara lui 2003, cu acordul clubului, Mihalache a plecat să dea probe la echipa israeliană Hapoel Ber Sheva. Cînd s-a întors, surpriză: "Președintele Petre Buduru m-a anunțat că nu mai are nevoie de mine. M-a chemat înapoi în august, pînă să înceapă sezonul 2003-2004, dar nu m-am dus. I-am anunțat că nu vin pînă nu-mi achită o rată restantă din contract".
Pe 1 august 2003, Mihalache ar fi trebuit să primească 15.000 de dolari din contract. După termenul de 15 zile, consiliat de președintele AFAN, Alex Rădulescu, atacantul s-a adresat Comisiei Juridice a Ligii, solicitînd ca SC FC Petrolul SA să-i achite banii: "Abia acolo, la Ligă, am aflat că în iunie îmi fusese diminuat contractul cu 50 la sută. Deși jucasem numai 6 meciuri, în rest fiind accidentat. Apoi mi-au mai dat și o amendă de 9.000 de dolari, pentru perioada în care fusesem în probe cu Hapoel Ber Sheva". A început litigiul la LPF. Mai mult, cu cîteva zile înainte, fiindcă nu se prezentase la echipă, clubul i-a mai redus încă o dată contractul cu 50 la sută, amendîndu-l și cu 5.000 de dolari. Totuși, jucătorul a revenit în lot după plecarea antrenorului Florin Marin și instalarea lui Gheorghe Mulțescu. La sfîrșitul sezonului 2003-2004, cu 5 etape înainte de final, a fost însă dat afară și trimis la satelistul Petrolul Boldești, împreună cu Ciprian Toporan. "Mi s-a spus că din cauza noastră a ajuns echipa la retrogradare. Eu jucasem numai 15 meciuri și eram al doilea marcator, cu 6 goluri, după Negoiță care avea 7".
"Vicepreședintele Petrolului, Edy Alexandru, fiul lui Valentin Alexandru, secretarul general al Ligii, îmi tot spunea să renunț că nu am nici o șansă" Dragoș Mihalache
"Sînt sigur că de acum fotbaliștii vor lăsa teama de-o parte și nu vor mai accepta să fie intimidați de conducătorii de cluburi" Alex Rădulescu, președinte AFAN
"Ce dreptate i-a dat Tribunalul? Dreptate o să aibă atunci cînd se va pronunța ultima instanță" Valentin Alexandru, secretar general LPF
Dragoș Mihalache Născut pe 25 iunie 1975, la Ploiești Debut în Divizia A: 20 august 1994, UTA - Petrolul 1-1 A jucat la: Petrolul (1994-1998, 2003-2004), Oțelul (1998-2000), Astra (2000-2003) Meciuri / goluri în Divizia A: 171 / 37
Sezonul 2002-2003: 7 meciuri, nici un gol Sezonul 2003-2004: 15 meciuri, 6 goluri
13 noiembrie 2004 |
Sursa: Gazeta Sporturilor |
|
 | |
|