Instant chat |
: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
oaida claudiu: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
calinescu daniel: |
are careva coduri pentru scheme reduse pentru pronosport format electronic ?
|
manea valentin: |
spuneti niste pronosticuri |
aurel: |
salut |
|
|
 |
Stiri > 2004-11-10 > CUPA ROMANIEI / Apulum - Dacia Unirea 0-2: Din B în "sferturi" |
 |
 |
700 de spectatori, un stadion aflat în construcție, o turmă de oi la orizont și exercițiile cu avioanele "Condor" ale aeroclubului sportiv aflat în apropiere au fost elementele de ambient ale meciului de cupă de pe terenul "Conpet". Brăila, călăul Rapidului, a știut să joace mai bine decît adversara sa din Divizia A, obținînd o calificare meritată.
Buteseacă a fost posesorul unei inspirații de moment la finalul primei reprize și a trimis mingea în plasă, cu fața (44). "A trimis cu nasul mingea în ațe fiindcă a mirosit bine poarta. O să-i treacă accidentarea pînă la meciul de campionat de sîmbătă", a spus în glumă, la final, Mihai Ciobanu, antrenorul brăilenilor. Cursa lui Dicu din debutul părții a doua (47) a încheiat o partidă în care divizionara "A" a evoluat în hainele unei echipe de județ, Apulum nereușind să-și îmbunătățească la Ploiești imaginea ruptă în bucăți de meciurile din prima divizie.
Pelici vorbește de demisie
Antrenorul lui Apulum, Alexandru Pelici, e tentat să demisioneze dacă echipa lui se va face de rîs și în meciul cu Dinamo de duminică. "Mă bate gîndul să renunț! Dacă o să ne comportăm tot așa slab la Dinamo, dacă nu vom izbuti să jucăm ceva, sînt decis să mă dau la o parte", a declarat Pelici. y Dan Henegar
"Am marcat și cu Rapidul și cu Apulum. Vă dați seama că tot ce îmi doresc acum este să înscriu și în poarta lui Dinamo. Ar fi sărbătoare la Brăila" Atacantul Romeo Buteseacă
Apulum Alba Iulia - Dacia Unirea Brăila 0-2
Stadion Conpet - Ploiești
APULUM: Mincă - Ad. Popescu, Ciobanu, R. Cosma - Balauru, C. Bar, Chivescu, I. Voicu (50 PALEACU), Maghici (55 Jercălău) - Pîrva, Mitrofan (46 Hardău). Antrenor Alexandru Pelici Eliminat: Cosma (66) y cumul de cartonașe galbene
DACIA: Oltean - Ivan, Pelin, Rădulescu - V. Stan (69 Bașalîc), Olenic, Gheorghiță, Horovei, Ciocea - Cr. DICU (65 Matei), BUTESEACĂ (85 P. Bogdan). Antrenor: M. Ciobanu
Reporter: Florin Ghencea
Spectatori: 700
Arbitri: T. Crăciunescu (Rm. Vîlcea) 7, C. Nica (Ploiești) 7, B. Medrea (Rm. Vîlcea) 7
CUM S-AU MARCAT GOLURILE
0-1 - Buteseacă (44) y Gheorghiță a centrat de pe dreapta și Buteseacă a marcat din 8 metri 0-2 - Dicu (47) y a înscris după o cursă de 30 de metri în vinclul porții lui Mincă
28 octombrie 2004 |
Sursa: Gazeta Sporturilor |
|
 | |
|