Luţă, “principal” la “satelit”
Începând de ieri, Eugen Neagoe nu se mai ocupă de “satelitul” Universităţii, care evoluează în Divizia C. Oficialii clubului “alb-albastru” l-au numit în funcţia de antrenor principal pe fostul “secund” al echipei Electroputere Craiova, Ionel Luţă. Acesta a preluat formaţia împreună cu preparatorul fizic Adrian Tudor. (V. P.)
A luat toţi banii
Patronul Universităţii, Dinel Staicu, a ţinut să precizeze în cadrul conferinţei de presă de ieri că toate datoriile faţă de Mircea Rednic au fost achitate, deşi “Puriul” declarase că a renunţat la 60.000 de dolari, pe care trebuia să-i primească de la Universitatea. “Trebuia să îi dau aceşti bani doar dacă lucra până în luna august a anului viitor. El a primit bani doar pentru perioada în care a antrenat. Mi-am achitat toate datoriile faţă de el” a spus Staicu. (A. I.)
Mai tari ca “bancarii”
În momentul de faţă, după spusele lui Dinel Staicu, bugetul Universităţii este cu 40 la sută mai mare decât cel al lui FC Naţional. Acesta s-a arătat dezamăgit de rezultatele din ultima vreme, uitându-se în ograda celor de la FC Naţional, care, cu un buget modest, au reuşit să ajungă pe primul loc, în timp ce Universitatea se află pe o poziţie retrogradabilă. (C. N.)
“E coada dinamoviştilor”
Referitor la acuzaţiile pe care PNA-ul i le-a adus în ultimele zile, finanţatorul Universităţii, Dinel Staicu, a declarat în stilul său inconfundabil: “A, precis e mâna unui dinamovist. Cred că a bătut vântul dinspre Dinamo spre PNA, că au văzut că vreau să vând echipa şi ce şi-au spus: «Hai să-i arătăm şopârla!». Nu mă sperii eu aşa de uşor”. De altfel, subiectul acesta a fost dezbătut pe larg la conferinţa de presă, Dinel fiind convins că are dreptate, afirmând chiar că, cu banii câştigaţi după ce va da în judecată PNA-ul, le va mări primele “alb-albaştrilor”, dacă va fi cazul. (V. P.)
“Vreau să mă revanşez”
Printr-o coincidenţă, primul meci la care Badea va participa, în calitate de manager al “juveţilor”, pe “Ion Oblemenco”, va fi, ca şi în sezonul trecut, împotriva formaţiei Poli AEK. Atunci, cu “Bădiţă” antrenor, “Ştiinţa” nu reuşea să-i învingă pe bănăţeni, scorul fiind alb, 0–0. “Vreau să mă revanşez de data aceasta, mai ales că Universitatea are neapărată nevoie de puncte. Sigur, toată atenţia se îndreaptă spre etapa viitoare, când jucăm cu Braşovul, dar mă gândesc şi la primul meci când voi reveni pe banca tehnică în faţa suporterilor olteni”, a spus Badea. (V. P.)
|