“Marinarii” nu s-au prezentat
Echipa masculină de handbal Universitatea Petrolul Craiova a câştigat, sâmbătă, cu 10-0, partida de pe teren propriu cu HCM II Constanţa. Rezultatul a fost înregistrat la masa verde, deoarece “marinarii” nu s-au prezentat la ora jocului în sala din Valea Vlăicii, fără a anunţa în prealabil federaţia. Din afirmaţiile unor surse neautorizate, se pare că motivul a fost faptul că prima echipă a constănţenilor juca în Liga Campionilor, cu Pick Szeged, antrenorul Aihan Omer apelând la serviciile unor jucători de la formaţia a doua. Acest lucru i-a ajutat pe olteni, care au urcat pe locul şase în clasament. Următorul meci al “petroliştilor” din Bănie va fi la Focşani. (A. V.)
Daewoo pe locul cinci
În ultima etapă a turul diviziei A, seria Vest, la handbal feminin, reprezentanta Craiovei, Daewoo, a pierdut în deplasare, la Marta Baia Mare, cu scorul de 21-25 (10-14). Antrenorul Gabriel Bircină a avut din nou la dispoziţie un lot alcătuit din junioare, fapt ce s-a resimţit şi în teren. Cu toate că sunt pe un drum bun, oltencele mai au de muncit pentru a atinge performanţele generaţiilor trecute. La Baia Mare au marcat pentru Daewoo următoarele jucătoare: Sîrbu (9 goluri), Ionel (4), E. Ecaterinescu (4), Badea (2), A. Ecaterinescu (1) şi Băileşteanu (1). După încheierea turului, Daewoo se află pe locul cinci în clasament. Divizia A de handbal feminin se va relua abia la începutul lunii aprilie a anului viitor. (A. V.)
Şase slătinence la naţională
La sfârşitul acestei săptămâni, şase handbaliste de la clubul LPS Slatina, echipa de junioare II, antrenată de Victor Dăbuleanu şi Constantin Teşileanu, se vor prezenta la Bucureşti, la reunirea lotului naţional de junioare. Cele şase fete – Adriana Croitoru, Nicoleta Dincă, Oana Cârstea, Ana-Maria Simion, Adriana Ţăcălie şi Cristina Zamfir – vor efectua cu lotul naţional un stagiu de pregătire de două săptămâni la Plopeni. Se va desfăşura şi un turneu amical, la care vor fi prezente şi naţionalele de junioare ale mai multor ţări europene. (G. T.)