Instant chat |
: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
oaida claudiu: |
Scrie mesajul tau aici, apoi click pe "Chat" |
calinescu daniel: |
are careva coduri pentru scheme reduse pentru pronosport format electronic ?
|
manea valentin: |
spuneti niste pronosticuri |
aurel: |
salut |
|
|
 |
Stiri > 2004-10-07 > "E mai importantă Cupa" |
 |
 |
Cosmin Moţi (dreapta), titular de drept în reprezentativa de tineret, îşi doreşte ca alături de Mihăiţă Pleşan (medalion, dreapta) să ajungă în naţionala mare |
|
"E mai importantă Cupa" |
|
de ADRIAN IOSUB |
|
Aparut in ziua de Joi 07 Octombrie 2004 |
• Cosmin Moţi a devenit titular indiscutabil în echipa naţională de tineret a României
|
|
|
Reporter: E bine să te ştii titular la naţională? Cosmin Moţi: Este foarte bine. Mă simt excelent în tricoul naţionalei de tineret a României. Nu pot, totuşi, să spun că sunt titular indiscutabil, pentru că domnul Manea decide dacă merit sau nu să fiu în primul “11”. Oricum, dânsul m-a felicitat după fiecare meci de până acum şi vreau să îi mulţumesc pentru că mi-a dat încredere şi sper să nu dezamăgesc nici în continuare. Vrei să-i atragi atenţia şi selecţionerului Iordănescu? Vă daţi seama că îmi doresc ca într-o zi să fiu convocat şi la echipa mare. Orice fotbalist visează încă de mic copil să ajungă măcar o dată să îmbrace tricoul naţionalei României şi să joace alături de fotbalişti renumiţi. Ce şanse crezi că aveţi în Cehia? Va fi un joc foarte dificil, dar cu toţii sperăm să facem un joc bun şi să obţinem victoria. Cred că nici un egal nu ar fi foarte rău, dar noi mergem în primul rând la victorie. Nu eşti singurul craiovean din lot… Este adevărat. Sunt cu Mihăiţă Pleşan şi ne simţim foarte bine aici. Suntem chiar colegi de cameră. Oricum, ne înţelegem bine şi cu ceilalţi băieţi, chiar dacă unii sunt de la echipe rivale Universităţii. Cu naţionala ai avut evoluţii bune. Vrei să le repeţi şi la “Ştiinţa”? Bineînţeles, îmi doresc foarte mult să joc bine şi pentru gruparea din Bănie, pentru că de aici am fost convocat la echipa naţională. Sper să ne redresăm cât mai repede şi să urcăm în clasament, pentru că locul Universităţii este altul decât cel actual. Ce e mai importantă, câştigarea Cupei României, cu Universitatea, sau calificarea la Campionatul European cu naţionala? Pentru mine e mai important să câştig Cupa României, decât să mă calific cu naţionala. Îmi doresc foarte mult să cuceresc un trofeu cu Universitatea. Ne aşteaptă un meci greu în Cupă, dar sunt sigur că vom trece în turul următor, pentru că avem o echipă bună.
Au plecat ieri
Cei doi internaţionali ai Universităţii convocaţi la echipa naţională de tineret, Cosmin Moţi şi Mihăiţă Pleşan, au “decolat” ieri, împreună cu restul lotului, la ora 16.50, spre Cehia, în vederea disputării partidei cu reprezentativa similară a acestei ţări, partidă care contează pentru calificările la Campionatul European. Jocul se va disputa mâine, pe stadionul “Mestsky” din Mlada Boleslav, cu începere de la ora 16.40 (17.40 ora României). |
|
|
|
Sursa: Editie Speciala de Oltenia |
|
 | |
|